Agentie de Turism Bacau

Concertul Argentinian, Turul Bacăului și Zapping prin Istoria Artei

Publicat pe Actualizat pe

Dragi pasionați de călătorii,

Iată ultimele mele descoperiri pe care le grupez, ca de obicei, în categoria mea preferată – TOP 3:

Locul 3. Zapping prin Istoria Artelor, de Gerard Denizeau

zapping

Hoinărind printr-o librărie descopăr aceasta carte extrem de utilă. Îți prezintă simplu cele mai importante opere de artă pe care trebuie să le cunoști. Astfel vei ști 10 capodopere ale lui Caravaggio sau Giotto, 10 opere ale lui Mozart, 10 capodopere ale fotografiei și multe altele. Nivelul tău de cunoștințe va crește foarte tare dacă reușești s-o citești.

Locul 2. Turul Pietonal Gratuit al Bacăului

bacau free

De vreo doi ani tot spun că vreau să fac acest tur ghidat dar tot apărea ceva… De data asta am primit un telefon într-o după-amiază liniștită de Sâmbătă și am fost întrebat dacă pot să fac turul a doua zi, la prima oră. Întreb ”despre câți copii e vorba?” ”13, dar nu prea știu Bacăul deci îți va fi ușor”. Atunci am zis OK, acum sau niciodată, am o zi în care pot recapitula ce am învățat plus că mai caut povești distractive pentru copii, le scot pe cele prea romantice și gata turul… Faptul că nu au mai văzut Bacăul m-a atras și mai mult, știam că vor fi curioși iar cine nu iubește curiozitatea? După câteva zile mă sună Emilian, colegul meu de la cursul de manager în turism, vine în Bacău cu o echipă frumoasă de 7 agenți de turism, oameni cu care ți-e drag să povestești și să te plimbi…frumos start, nu?

Să vedem ce va urma…deși sunt un pasionat și un comerciant de vacanțe, sunt de părere că adevărata fericire și liniște nu apare atunci când ești mereu în călătorie ci când iubești locul în care te afli și ești atașat de comunitatea de care te înconjori. Bineînțeles că vacanțele ne dezvoltă din multe puncte de vedere dar nu cred că trebuie să trăim doar prin ele; Bacăul e orașul nostru, acest loc care, oriunde am pleca, ne atrage și mă bucur că în sfârșit am o idee – simplă ce-i drept – care poate să-l promoveze.

 

Locul 1. Concertul Argentinian de la Ateneu

Scriu acest articol încă sub influența serii de ieri, în care Filarmonica de la Bacău și invitații săi m-au ”trimis” pe străzile melancolice ale orașului Buenos Aires…Fie vorba între noi, este destinația pe care o doresc cel mai mult dar logic este să le vizitez pe cele mai apropiate de noi, până la ea.

Cunoșteam opera ”Libertango” a lui Astor Piazzolla dar nu auzisem ”Oblivion”-o capodoperă pentru care bandoneonul lui Marco Gemelli și instrumentele din familia viorii se completează magnific. Am găsit online o adaptare pentru orchestră, ca să înțelegeți puțin din magia serii:

Programul complet al concertului a fost următorul:

72818919_2747598831971947_7619182420150976512_o

 

 

 

Pe curând,

Alex

TOP 3: Viva Mexico, Evita și 54+1/ 24

Publicat pe Actualizat pe

Astăzi am ales să public un articol pentru categoria TOP 3 despre care vă spuneam că include cele mai interesante 3 descoperiri din ultima vreme, acelea care îmi dau idei sau mă trimit, măcar imaginar, în vacanță.

3. 54+1/ 24 de Bogdan Teodorescu

55 de locuri din 24 de țări sunt prezentate în această carte. Este o colecție de impresii de călătorie scrise de un profesionist, o pot citi și pe sărite, sigur mă va ajuta să fiu un agent și un călător mai bun.

54+1 din 24

2. Evita – Viața Secretă a Evei Peron

Recunosc că am o pasiune pentru America Latină, de asta nu putea lipsi din colecția mea această relatare a vieții Evitei Peron – cel mai interesant personaj din istoria Argentinei.  Este incredibilă emoția pe care o transmitea prin discursurile sale…

evita

  1. Concertul Viva Mexico

       Acest spectacol a fost ca intrarea într-un palat luxos, mexican, cu steagul Mexicului întâmpinându-te cu acel roșu ca sângele și cu verdele ”nobil”, înainte de o seară festivă; deja vedeam priveliști deosebite către Ciudad de Mexico… Entuziasmul venirii dirijorului mexican Eduardo Gonzalez s-a simțit prin energia publicului băcăuan – mereu dornic de experiențe ”exotice” –  și prin dăruirea orchestrei noastre, de la Filarmonica ”Mihail Jora”, care ne face mereu să visăm.

Am găsit aici o interpretare a operei care mi-a plăcut cel mai mult din tot spectacolul, se numește Danzon No. 2, cu ajutorul ei veți intra în atmosfera serii.

 

 

 

 

8 Sfaturi pentru o Vizita Placuta la Muzeu

Publicat pe Actualizat pe

     Acesta este o scurtă îndrumare pentru turiștii care nu merg de obicei în circuite culturale, cu un ghid de turism acompaniator, pentru acei turiști care tocmai au rezervat un frumos city break sau un sejur mai independent. În destinația aleasă observă că cel mai vizitat obiectiv este un muzeu și se gândesc, poate, că ar fi o vizită plictisitoare. Iată sfaturile ca să fie o experiență memorabilă:

 

  1. Există un muzeu pentru fiecare

Dacă vrei să fie o vacanță în primul rând distractivă și nu ai chef de studiu sau de a învăța lucruri noi, caută muzee interactive pentru destinația ta. Mie mi-au plăcut foarte mult Muzeul Interactiv al Muzicii de la Malaga și Muzeul Iluziilor din Zadar.

2. Ne facem un plan de vizitare

Te vor lua durerile de cap dacă intri la Luvru sau Schonbrunn fără să ai un plan. Chiar și dacă aloci 2-3 ore pentru asta, nu vei reține peste ani mai mult decât Mona Lisa, apartamentele regale sau sala oglinzilor. În concluzie stabilește un traseu când știi că este un muzeu ofertant.

3. Mâncăm înainte

Îmi place să vizitez muzeele dimineața, când puterea de concentrare este mare sau după masa de prânz. Este important să mănânci bine înainte pentru că vei merge destul de mult prin interior și vei analiza deci trebuie să fii în formă.

4. Nu obosim la Epoca de Piatră, Epoca Bronzului, Epoca Fierului și altele de genul

Să spunem că nu te-ai dus la muzeele interactive, chiar vrei să înveți multe lucruri de la muzeul arheologic al orașului. Problema este că prima sală, de obicei, este cu epoca de piatră…care are o multitudine de obiecte minuscule, cu mii de ani vechime. Chiar vrei să le înțelegi și le analizezi ceva timp dar….crezi că o să mai ai răbdare să vezi celelalte săli? Dacă nu dorești neapărat să aprofundezi cunoștințele despre această epocă, încearcă să nu te obosești și să îți faci doar un scurt și rapid clasament al obiectelor impresionante din această sală, ce este mai captivant urmează peste câțiva metri.

5. Fotografiem operele preferate

Acum ai ajuns la sălile importante ale muzeului. Sunt atât de frumos create lucrările de aici încât ai dori să le iei acasă :). Te sfătuiesc să le fotografiezi pe cele care îți plac, neapărat împreună cu descrierea lor. Gândește-te că fiecare operă are o poveste, valorează o avere și eforturi imense au fost făcute pentru ca astăzi să fie acolo.

Ulterior vor fi momente în viață când vei dori să citești mai multe despre acele personaje sau opere de artă, vei ști ce cărți sau documentare să cauți. Poate îți vei comanda o copie a unui tablou care ți-a rămas în suflet… 

6. Orașul de proveniență ne dă idei pentru alte vizite

Îmi place să urmăresc și orașele în care au fost descoperite sculpturile. Observasem că o mulțime de sculpturi excelent conservate, provin din Insula Delos. În viitor am în gând să merg acolo, sunt sigur că multe ”comori” așteaptă să fie explorate.

7. Casele-Muzeu sunt speciale

Dacă te-ai săturat de aglomerație și vrei o atmosferă mai rafinată în timpul vizitei, caută casele-muzeu din orașul în care vei pleca. Ele au o arhitectură unică și cuprind, de obicei, obiecte de artă donate statului. Mie mi-au plăcut casa lui Sir John Soane din Londra și muzeul Medeiros și Almeida din Lisabona.

8. Vizităm magazinul muzeului

Ți-au plăcut niște sculpturi foarte mult? Vrei o galerie fotografică de calitate? Poate obiecte prețioase ca cele descoperite la Pompei? Magazinul muzeului te așteaptă la ieșire și e aproape la fel de interesant ca muzeul.

În încheiere te rog să găsești câteva poze făcute la muzeele arheologice din Atena și Pireu, în Ianuarie 2019.

Blog-IMG_1818
Portret de bronz din sec I i.H.-Insula Delos
blog-IMG_1797
Statuie de bronz a tânărului jockey călare-cca 140 i.H.
Blog-IMG_1813
Statuie de bronz a lui Eros – sec I i.H – din Atena
Blog-IMG_1889
Mască tragică – mijlocul secolului IV i.H
IMG_1811
Venus Pudica-Statuia Afroditei, sec II i.H.-Baiae, Italia

Tu ce strategii folosești pentru o vizită plăcută la muzeu?

Excursie de informare în Egipt – partea 7

Publicat pe Actualizat pe

Intrările în hotelurile din Hurghada

Așa cum le stă bine unor agenți de turism, am început ultima zi a infotrip-ului nostru cu vizite intense la hoteluri.  Dintre toate mi-au atras atenția două: Mercure Hughada 4* și Jungle Aqua Park 4*. Mercure Hurghada e un complex rafinat de clădiri cu două etaje, de un alb imaculat, pe care care s-au înălțat flori interesante; seamănă cu o cetate elenă, parfumată de francezi, plină de porticuri și alei pietruite. Jungle Aqua Park se concentrează pe distracția copiilor, o sumedenie de piscine călduroase, răsfirate printre statui cu animale exotice, asigură acolo mediul ideal pentru activități permanente, dedicate celor mici.

După-amiază ne-a rămas timp pentru plajă, hotelul Fort Arabesque m-a încântat din nou, de data asta cu plaja lui de nisip și un recif de corali, discret ascuns în mare, care atrage pești pașnici, galbeni, roșii și negri. Mai este jumătate de oră până la cina festivă și, după șapte zile de cutreierat prin căldurile din Hurghada, singurele mele haine care arată decent sunt, mai degrabă, sportive. Ca prin minune, găsesc în centrul comercial al hotelului o cămașă din vestitul bumbac egiptean – la cât am căutat-o, am senzația că e singura din Hurghada; o probez în câteva secunde și reușesc să fiu prezentabil pentru acest eveniment despre care mi s-a spus că va fi ieșit din comun. Toate fetele s-au transformat în prințese, băieții în mândri cavaleri; este seara noastră, mai ales că avem o terasă privată, de piatră, așezată între marea înstelată, palmierii ocrotitori și castelul nostru, pe care oamenii normali îl numesc hotel. Suntem serviți cu supă de homari și alte delicatese dar mintea îmi este la acordurile violonistului care ne trimite într-o lume de poveste, în care suntem doar noi…Egiptenii chiar știu să creeze amintiri fermecătoare, mai ales când apare luna.

Pare că vraja se va rupe, ne vom despărți în curând, poate pentru totdeauna…apar și frumoase lacrimi, dar tocmai observăm că strălucește restaurantul cu muzică live. Parcă vrea să ne spună că abia așteaptă grupul de agenți români ca să înceapă distracția; înauntru turiștii nemți și britanici încă își savurează paharul de vin, așezați silențios pe scaune. Nici nu mai lăsăm din mâini diplomele infotrip-ului, dansăm ca și cum ar fi ultima zi din viața noastră și ne bucurăm că nu vom regreta nimic din această experiență! Ne luăm rămas de bun de la Marea Roșie, cu poveștile și stelele ei care vor să o pătrundă; de mâine ne vom întoarce la viețile normale unde vom ”aprinde” stelele noastre.

Știu că farmecul infotrip-ului se datorează foarte mult grupului nostru special, a cărui companie mi-a încântat sufletul, de aceea vă recomand să mergeți în Egipt alături de rude sau prieteni, așa experiența va fi incredibilă! Le mulțumim frumos hotelierilor și partenerilor noștri de la Tez Tour pentru excelenta organizare, găzduire și atenție acordată, e frumos să simți că persoanele contează mai mult decât cifrele!

Excursie de informare în Egipt – partea 5

Publicat pe

Am auzit că psihologii garantează succesul unei prime întâlniri atunci când este ”presărată” adrenalina; noi urmăm acest sfat, în a cincea zi a ”idilei” noastre cu Hurghada și ne pregătim de safari în deșert, cu ATV-uri și cart-uri buggy! Capul ne este înfășurat cu un batic arăbesc, alb și negru, iar ochii ne sunt protejați de ochelari de plastic, abia așteptăm să descoperim deșertul!!!

Pregătiri pentru deșert

Mda….drumurile alese de organizatori sunt ușor de parcurs, nimic nu este periculos sau ciudat, așa cum ne-am fi dorit cu toții… Experiența e mai mult sportivă decât arăbească, chiar o consider utilă pentru energizarea corpului după regimul All Inclusive. E ca în anul trei de facultate, când credeam că a venit în sfârșit momentul să învățăm lucruri practice, după care am intrat la un curs predat cu foi îngălbenite – ”Istorie și diplomație în Europa”…

Să nu credeți acum că viața noastră nu a fost interesantă astăzi! Dimineața am dedicat-o zonei Sahl Hasheesh, cea mai luxoasă stațiune de aici. Îți dai seama după pietrele multicolore, impregnate artistic pe trotuarele perfecte, din fața hotelurilor, și după răcoarea naturală, creată la intrarea în recepții. Totul este făcut cu grijă la detalii, hotelurile au multe camere cu ieșire directă la piscină iar recepțiile au vaze imense care abundă în crini și cale, acoperite de arcade, parcă ”răpite” din palatul Șeherezadei; balcoanele pe care le vizităm au jacuzzi și vedere panoramică la mare, mă impresionează faptul că cele mai silențioase dintre hoteluri au programe matinale de yoga.  La prânz Tez Tour cred că și-a propus să ne dea pe spate! Ne-a invitat la o terasă mărginită de corali și peștișori incredibili, care aparține de resortul Citadel Azur. Mi-e foarte dor de Italia și acest resort este ceea ce îmi doream, e ca și acum ai avea pentru tine o lagună venețiană renovată, cu port privat și magazine…când îi voi vedea extenuați pe turiștii mei, cu siguranță le voi ”prescrie” o escapadă romantică aici.

La Sahl Hasheesh

Acum cred că este important să subliniez siguranța destinației, mai ales că, înainte de plecare, toată lumea mă întreba: ”E sigur Egiptul?” „Nu ți-e frică?” iar urările erau de genul ”Să te întorci sănătos!”, ”Ai grijă!”, ziceai că plec la maraton, prin Palmyra. Nici nu am citit știri despre Egipt înainte să plec, în mintea mea a fost mereu ideea că va fi o experiență specială, pe care o merit. Când gândesc așa, nu am loc pentru idei temătoare în mintea mea. Controalele de la aeroport sunt atente, chiar obositoare. Înainte de sosirea la hotel trecem cu autocarul, de obicei, printr-un filtru și o curte lungă iar fiecare recepție are o poartă pentru scanare, exact ca la aeroport. Bagajul nu îți este urcat în autocar până nu îl arăți cu degetul iar la plajă nimeni nu are voie să meargă pe domeniul altui hotel. Știu că au fost conflicte la Cairo dar noi suntem la 450 km distanță, în resorturi moderne, imense, în care domnește buna dispoziție, de aceea multe dintre ele sunt ocupate în totalitate acum. Aș reveni aici, chiar alături de copilul meu, fără niciun fel de teamă, și îmi pare rău când văd că frica sau slaba informare motivează turiștii să aleagă destinații de două sau trei ori mai scumpe, cu servicii sub așteptări.

  Pe lângă siguranță sunt realmente încântat și de corectitudinea arăbească. În timp ce negociez, într-adevăr, mi se prezintă o mie și una de calități ale unor produse normale…dar ne înțelegem asupra prețului iar vânzătorul îmi aduce restul corect, de fiecare dată, nimeni nu concepe să mă păcălească sau să fure. Pot să-mi las lucrurile pe masa de la plajă și să intru în apă fără să mă uit în spate ore în șir. E un climat de încredere care îți oferă liniște și cred că trebuie să fie plăcut să faci afaceri cu oamenii ăștia. Despre câte destinații din lume poți să spui asta?

Excursie de informare în Egipt – partea 4

Publicat pe

Este ora patru după-amiază și mă bucur de marea din zona Makadi, în care mă aflu în această a patra zi a excursiei de informare în Egipt. Sunt cu gândul la peștii gri și maronii care au înotat pe lângă picioarelor mele și îmi dau seama că toată această lume subacvatică, pusă la dispoziție de Hurghada, va fi un motiv pentru care voi reveni aici.

Hotelurile vizitate dimineață, în zona Makadi, ne-au surprins cu teritorii imense, cu recife de corali și cu o multitudine de piscine. Încălzite sau cu apă de mare, mărginite artistic de palmieri, având forme de lagună, toate asigură un mediu distractiv pentru turiști. Este interesant că în exteriorul hotelurilor de aici nu sunt orașe sau mall-uri, doar deșert și munți în stânga și în dreapta, sunt chiar peisajele pe care le așteptam în Egipt…Pe străzile care taie deșertul ne întâmpină doar panouri publicitare cu Salah, fotbalistul aflat acum într-o formă extraterestră, de care conaționalii sunt foarte mândri, așa cum eram noi de Hagi al nostru.

Hotelul Tia Heights Makadi 5*, la care tocmai ne-am cazat, în comparație cu cel inițial, Royal Lagoons 5*, pare că are o stea în plus: este mai spațios, se află pe o plajă de calitate, are propriul centru de scufundări, mâncarea este mai bună, mai ales oferta de fructe, dar…nu mă simt fericit aici. Sunt înconjurat de ucraineni și ruși, personalul îmi răspunde la engleză cu rusă cursivă, restaurantul principal este mai zgomotos decât o cantină studențească, la prânz nici nu reușesc să-mi găsesc colegii pe un teritoriu atât de mare iar recepția este atât de aglomerată încât ai impresia că organizează competiții de băut cocktail-uri și mâncat fursecuri. Simt această schimbare a hotelului ca și cum aș părăsi o femeie simplă și atentă pentru un top-model insensibil, cu vocabular foarte limitat.

Încerc să-mi fac ziua interesantă și caut cadouri pentru cei dragi la centrul de cumpărături al hotelului. Toate hotelurile respectabile din Hurghada au un centru comercial, unde totul se negociază, în aceste locuri se leagă rapid o amiciție între turiști și comercianți. Imediat îmi rețin numele, îmi arată că sunt și ei creștini, conducându-mă la icoana lui Iisus din magazin, și, după ceva timp, nu mi se mai par obositoare negocierile cu ei. Au inclusiv magazine specializate în papirusuri, aici sting luminile și desenele capătă forme ireale, asistăm așadar la o mică magie egipteană, creată cu ajutorul fosforului! În plimbarea mea spre restaurant, sunt fascinat de cer…Îmi rămâne în memorie o semilună falnică, păzită de stele ”de fildeș”, răsărite deasupra palmierilor adormiți devreme, ar putea fi decorul unei piese extravagante de teatru, lipsesc doar Aladin și lampa lui.

Dacă nu ați intrat deja în atmosfera din Egipt, vă propun una dintre melodiile care ne-au înveselit în periplul nostru.

 

 

Excursie de informare în Egipt – partea 3

Publicat pe Actualizat pe

Astăzi este o zi importantă, este a treia de când suntem în Hurghada și ne îndreptăm spre El Gouna, stațiunea numită și ”Veneția Egiptului”, un loc de vis care adună lagune, mici insule și golfuri artificiale. Abia aștept să mă întâlnesc cu manageri din lanțuri hoteliere prestigioase precum Sheraton, Movenpick sau Steigenberger; să învățăm de la ei este unul dintre principalele motive pentru care suntem aici.

Hotelurile vizitate ne surprind prin originalitate, de exemplu Movie Gate este axat pe cinefili, turiștii pot ”apărea” în videoclipul sau filmul preferat, de asemenea li se poate face un album de vacanță în ipostaze surprinse de paparazzi, la tarife rezonabile. Este un lux diferit la hotelurile din El Gouna: se păstrează stilul nubian tradițional, corpurile hotelurilor au puține etaje, de asemenea observ că se pune accentul pe grădini multicolore, în același timp estetice, sau pe coridoare răcoroase.

La Hotelul Movie Gate Hurghada

Dintre toate hotelurile, cred că ne impresionează pe toți resortul Sheraton Miramar. Bine…e greu să nu te încânte un paradis liniștitor, compus din nouă insule atent legate prin douăzeci de poduri de lemn, mai ales când vezi că de pe terasa camerei poți coborî pe scară, direct în apă. Pe mine însă mă uimește atitudinea managerului de aici. Ne prezintă o parte a resortului, clar și la obiect, apoi ne invită să pășim pe insule relaxante doar că, de fiecare dată, își termină discursurile prin înclinarea capului înainte, un gest de o finețe rară, care îmi arată modestia, profesionalismul și serviabilitatea sa, ieșite din comun; dacă managerul se comportă așa, este simplu de imaginat cum vor fi tratați turiștii noștri aici…

După terminarea vizitelor, hotelul nostru, Royal Lagoons, ne invită la o cină festivă în timpul căreia suntem rugați, printre altele, să gustăm friptura lor de rață. Deja mă simt de-al casei, fiecare seară alături de noi este festivă pentru acest hotel! Cu energii noi plecăm la o sesiune de cumpărături în orașul Hurghada. E o altă lume în oraș, terase moderne și hoteluri luxoase sunt amestecate cu magazine de suveniruri, strălucitoare. Vânzătorii ne invită să aruncăm o privire, unii vor ne cumpere ”soțiile” cu multe cămile, alții scapă tot din mână și laudă bărbații înconjurați de patru femei…Negocierile sunt lungi și amuzante pe acest imens bulevard numit tot Sheraton, constat cu uimire că nu există nicio trecere pentru pietoni și mașinile claxonează la fiecare două secunde. E haos…dar, nu știu de ce, îmi place! Mă cuprinde o magie arăbească începând de acum, e ca o cafea neașteptată, care îmi trezește simțurile.

La scurt timp de la terminarea cumpărăturilor suntem invitați la clubul Little Buddha, acest club are în interior o statuie mare a lui Buddha care ne veghează în timp ce dansăm. Sesizez și aici că egiptenii au o pasiune pentru iluminatul seral, folosesc lumânări și leduri discrete care îți creează o stare specială, în rest clubul e la fel de modern ca cele europene. Nu sunt un fan al muzicii de club dar mă bucur să fiu alături de grupul meu și apreciez că ne surprind difuzând melodia ”Sub pielea mea” de la Carla’s Deams. De mâine vom schimba hotelul pentru altul din zona Makadi, pe curând!

Experiența mea cu MSC Fantasia

Publicat pe Actualizat pe

În luna Aprilie, când eram concentrat pe promoțiile Early Booking, am primit o invitație pentru croaziera în Marea Mediterană cu vasul MSC Fantasia. Mi-au trebuit câteva ore pentru a răspunde afirmativ…este un sector care mă atrage și începe să fie din ce în ce mai solicitat de turiștii noștri. Știam că era recomandat pașaportul dar partenerii mei m-au informat că doar unele companii preferă asta (de ex Royal Carribean), din fericire nu era cazul la MSC.

Am decolat din Otopeni cu mult entuziasm și am aterizat la Bergamo unde aștepta autocarul care ne-a transferat către Genova…cam 45 de turiști, de meserie agenți de turism și jurnaliști. Nici nu coborâm bine din autocar că observăm MSC Fantasia, un vas impunător, în fața căruia începe ședința noastră foto :). Angajații MSC au preluat bagajele și le-am mai văzut peste câteva ore, în fața cabinei. Noroc că partenerii mei ne făcusera check-in-ul din țară astfel nu a durat mult procedura de îmbarcare. Am primit cardurile de îmbarcare cu numele fiecăruia, locul la restaurantul a la carte si tipul de concept inclus (noi am avut pachetul de băuturi incluse). Tot aici se alegeau excursiile opționale dorite. De la recepție ne-au informat că putem merge în cabină la ora 14 dar, până atunci, putem beneficia de facilitățile vasului, prilej pentru noi să descoperim piscina exterioară și panorama fantastică asupra zonei de port genoveze. Am intrat în cabină, mi s-a părut foarte elegantă, pe lângă cele 2 paturi includea o canapea iar curățenia se făcea foarte des. Balconul avea să fie interesant pentru priveliștile de la răsărit, atunci când ne apropiam de porturi (mi-au rămas în minte apropierile de porturile din Cannes și Barcelona).

    Foarte frumos la Genova a fost că obiectivele erau foarte aproape de port așa că la ieșirea de pe vas întrebăm un localnic unde este Acvariul și ne spune să urcăm pentru că merge acolo cu mașina. Stăm 3 secunde pe gânduri și urcăm, cine se mai gândește la alte riscuri atunci când e în vacanță? 🙂 După returul pe vas am descoperit o atmosferă relaxantă, toată lumea era la costum și rochie de seară iar eu eram în culmea fericirii pentru că îmi puteam exersa cunoștințele de limbi străine. Pe vas se vorbea în engleză, italiană și spaniolă, exact cele pe care le prefer. Era o plăcere să asculți muzica de la piano bar, să asiști la spectacolele Broadway din fiecare seară, restaurantele cu muzică live, karaoke-le de la discotecă și cursurile de dans. Timpul trecea cu totul altfel, poate și pentru că Internetul era inaccesibil ”muritorilor de rând”, ajungeam astfel în cabină pe la 01 noaptea, a fost deconectarea perfectă de la toate sarcinile din țară.

Având în vedere că vasul era enorm, cum făceam să nu ratăm ce era important? Simplu, la recepție și în cabina noastră găseam jurnalul cu toate activitățile din ziua următoare și orarele pentru acestea. Pentru microbiști (așa cum eram și eu acum 6 luni) zona cea mai interesantă era Sports Bar unde se difuzau cele mai interesante meciuri. Lângă ecrane erau o sumedie de articole autografate de celebrități ca Maradona, Del Piero, echipa AC Milan. Tot în acest loc a fost locul de întâlnire pentru exercițiul de salvare, nimic prea complicat așa cum părea pe hârtie, pur și simplu trebuia să iei vesta de salvare din cameră, să te uiți pe ușa ta ca să afli punctul tău de întălnire care avea o singură literă și era semnalizat pe vas (în cazul nostru era F și coincidea cu acest bar). Acolo a venit o  domnișoară din Brașov foarte amabilă, care ne-a scanat cardul. Problema apărea dacă nu se scana acel card, pasagerul primea o reamintire și trebuia să facă din nou exercițiul în ziua următoare. Dacă nici atunci nu era înregistrat, primea o hârtie în care i se spunea că este ”pe cont propriu”.

La Cannes mi-am dat seama că acel jurnal primit cu o seară înainte este mai important decât credeam…pentru că portul este mai mic vasul se oprește în larg, deplasarea către port făcându-se cu bărci pentru cca 100 de pasageri (în jurnal apărea mențiunea ”by tender”). Lucrul util este să iei bonul pentru această barcă înainte să mergi la micul dejun, altfel vei părăsi vasul târziu vizitând foarte puțin din oraș, de exemplu bonul nostru avea nr 25 deci a 25-a barcă… Orașul mi s-a părut o ”bijuterie” mai ales datorită impecabilei zone de promenadă și nisipului auriu. În ziua următoare am vizitat Palma de Mallorca. Aici mi-a plăcut faptul că autobuzul hop-on hop-off pleca de peste stradă, biletul se lua din stație (cca 17 Euro) și circula până la ora 20. Dacă ar fi să aleg un singur loc de acolo aș alege Passeig des Born, un fel de Las Ramblas mai ”poetic”. Experiența noastră s-a terminat la Barcelona unde am revăzut cu plăcere Placa Reial. Pentru mine 3 nopți au fost suficiente ca să devin pasionat de acest tip de experiență și deja am rezervat un itinerariu mai complex pentru anul viitor de la care voi reveni cu detalii.

 

Alexandru Văsâi

 

Fecioarele lui Vivaldi

Publicat pe Actualizat pe

Locul 3. A Brilliant Young Mind 

Nathan se izoleaza in matematica dupa moartea tatalui insa Olimpiada din Taiwan ii schimba atitudinea si viata.

Locul 2. A Little Chaos

Dupa rolul din Titanic, Kate Winslet nu poate fi uitata. Am considerat-o mereu perfecta pentru filmele istorice iar, in acest film, creeaza o spectaculoasa gradina la Palatul Versailles, in timpul lui Ludovic al XIV-lea.

Locul 1. Fecioarele lui Vivaldi

Autoarea ne prezinta intamplarile dintr-un orfelinat venetian, descoperim astfel un oras plin de mistere ascunse sub clasicele masti.

Magie si Aventura in Lumea Antica

Publicat pe Actualizat pe

3. Magic in the Moonlight

Acest film m-a captivat de la inceput, ironiile britanicului Colin Firth si inocenta Emmei Stone se imbina perfect cu peisajele din Provence.

2. O Aventura in Secolul Intai de Paolo Monelli

Incep sa cred ca cele mai bune carti se gasesc in anticariate. Acest roman este fermecator si ne ilustreaza viata unui fost ofiter din primul razboi mondial, reincarnat in trupul unui baiat roman din vremea lui Augustus. Pentru mine a fost exact ceea „ce mi-a recomandat doctorul” (mai bine spus, un turist de-al meu foarte inspirat).

1. Muzeul lui Sir John Soane

Tocmai m-am intors dintr-o vacanta la Londra si ii multumesc sortii ca am vizitat acest muzeu pe care il clasez pe primul loc in topul meu din ultima vreme. Este casa unui arhitect britanic care a donat-o obligand statul sa nu modifice nimic din ea. Este structurata pe mai multe etaje, include statui antice (printre care coloane de la Pantheon), picturi de calitate, planuri arhitecturale si alte obiecte de arta pretioase. Intrarea este gratuita si abia astept sa o bifez alaturi de turistii mei.